CSM București și HCM Roman vor juca sâmbătă, de la ora 18:00 (în direct pe DigiSport), la Cluj, finala Cupei României la handbal feminin. Echipa din Capitală s-a calificat după 26-25 cu HCM Baia Mare, în timp ce reprezentanta județului Neamț a câștigat în semifinale cu 27-20 în fața echipei Dunărea Brăila.
CSM București are șansa de a realiza o triplă istorică, Liga Campionilor – Liga Națională – Cupa României. Acest ultim trofeu ar urma să-l cucerească în premieră, după ce anul trecut a pierdut finala cu HCM Baia Mare. HCM Roman se află la rândul ei în fața unui moment extraordinar. În primul rând, echipa pregătită de Florentin Pera și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a cupelor europene, după succesul cu Dunărea Brăila, fără a mai aștepta ce se întâmplă în Baia Mare. Apoi, va juca finala Cupei României pentru a doua oară în ultimii 3 ani!
HCM Roman este una dintre cele mai constante echipe în Liga Națională, drept dovadă că a reușit pentru al treilea an consecutiv să se califice în cupele europene. Rețeta succesului a constat în faptul că la echipă provenită dintr-un orășel cu 50.000 de locuitori a avut liniște și stabilitate, inclusiv la nivelul băncii tehnice. De altfel, echipa din județul Neamț a realizat toate aceste calificări cu același antrenor, Florentin Pera.
„Mă bucur că HCM Roman s-a calificat pentru a doua oară în finala Cupei României. Apărarea a fost și acum punctul nostru forte, la fel ca și în Liga Națională, unde am avut a doua defensivă după CSM București. Cu un joc exact în apărare, dar și cu unitate, determinare, pasiune și dorință am reușit să ne menținem la un nivel bun de performanță”, ne-a declarat HCM Roman.
Interesant este faptul că în returul Ligii Naționale, HCM Roman a fost la câteva secunde distanță pentru a produce o mare supriză în partida cu CSM București, echipa pregătită de Kim Rasmussen câștigând cu un gol înscris de Rodrigues, scor 22-21. „Suntem mulțumiți că ne-am calificat în Cupa României, având în vedere că întâlnim și cea mai valoroasă echipă a Europei, CSM București. Suntem onorați să-i avem adversari, în respectăm, dar vom face tot ce putem pentru un joc la cel mai înalt nivel”, a mai spus Florentin Pera.
Jocul este special pentru antrenorul de la HCM Roman și elevele sale, dar și pentru CSM București, în special pentru antrenorul Kim Rasmussen și braziliencele Mayssa Pessoa și Ana Paula Rodrigues, care au avut o contribuție majoră la istoria recentă a clubului. Cei trei, plus Ekaterina Vetkova, Fernada da Silva și Maria Fisker vor susține ultimul joc oficial pentru CSM, cel puțin pentru moment. Dintre cele șase nume pronunțate, poate doar Rodrigues ar mai avea o șansă să continue și din toamnă cu CSMB, însă situația este destul de complicată.
În deschiderea finalei mari, HCM Baia Mare și Dunărea Brăila se vor întâlni în meciul pentru locul 3, cu începere de la ora 15.30
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER